SOFERI BAUTI LA VOLAN, DOCUMENTATI DE POLITIE

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Banner Gherciu

Amenzile usturătoare şi chiar închisoarea nu-i sperie pe șoferi. Unii dintre ei continuă să urce băuţi la volan, chiar dacă îşi pun viaţa lor în pericol, dar şi a celor din jur.În weekendul care a trecut, doi conducători auto chercheliţi au fost traşi pe dreapta în cadrul unor razii, care s-au desfăşurat în raionul Nisporeni.

Primul caz, a fost documentat de către oamenii legii în data de 9 mai. Un bărbat de 33 de ani, din satul Heleşteni a fost stopat în  localitatea Călimăneşti, în timp ce conducea un automobil  fără a deţine permis  de conducere şi încă în stare de ebrietate. Fiind supus testului alcoolsopic, rezultatul a arătat că şoferul avea o alcoolemie de 0,58 mg/l  în aerul expirat. Automobilul  a fost ridicat şi a fost dus la parcarea specială. Iar conducătorul auto riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau închisoare de până la un an.

SERGIU MARIAN OFIŢER PENTRU SISTEMATIZAREA CIRCULAŢIEI RUTIERE  DIN CADRUL IP NISPORENI

05>20 „De către angajaţii Inspectoratului de Poliţie Nisporeni au fost întreprinse măsuri de asigurare şi menţinere a ordinii publice. Astfel, în acest weekend au fost depistate două persoane, care se aflau în stare de ebrietate. 05:33 Primul caz a avut loc la data de 9 mai, în jurul orelor 14:00. În satul Călimăneşti a fost stopat mijlocul de transport VAZ 21-06, condus de o persoană de gen masculin, cu vârsta de 33 de ani, locuitor al satului Heleşteni. În cadrul verificării s-a constatat că acesta nu dispune  de permis de conducere şi se afla în stare de ebrietate cu grad avansat. Fiind supus testului alcooscopic a avut un rezultat de 0.58 mg/l . Pentru fapta dată riscă o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii pe un termen de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la un an.” 06:16

În  noaptea de 11 mai, poliţiştii din Nisporeni au depistat un alt şofer, în vârstă de 29 de ani, din satul Vînători  cum conducea un ciclomotor, la fel, în stare avansată de ebrietate. Aparatul etilotest a demonstrat că  tânărul avea o alcoolemie de o, 98 mg/l  în aerul expirat. Pentru condusul  sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta riscă amendă în mărime de 17 500 de lei.

06:17 “Al doilea caz  fost înregistrat la data de 11.05, în jurul orelo 1:00 noaptea, în satul Vînători. A fost stopat un ciclo motor, condus de către o persoană de gen masculine, cu vârsta de 29 de ani, locuitor al satului Vînători. Fiind supus testului alcoosopic a avut un rezultat de 0,98 mg/l. Pentru fapta dată, acesta riscă o amendă de la 350 de unităţi convenţionale până la 500 de unităţi convenţionale.” 06:51

Polițiștii din Nisporeni avertizează că acţiunile de acest gen vor continua.

Banner Sofroni
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicată

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Acceptă Confidențialitate

Politică de Confidențialitate