
Paștele Blajinilor în anul 2020 a fost amânat pentru zilele de 7 și 8 iunie, decizia fiind luată de Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică în legătură cu situația epidemiologică din țară din cauza Covid-19. Necătând la situația creată, unii drochieni vor merge la cimitir pentru a-i pomeni pe răposați, dar ținând cont de regulele de protecție împotriva virusului.
OLGA ROTARI-BÎCU locuitoare or. Drochia
O persoană din rude o să plece poate. Avem la cine,mămica mea. O să plece tatăl sau sora, la sigur. Dar, nu o să mergem cu toată familia, cu bucate cum de obicei, cum la noi se cuvine.
O mare parte din intervievați din teamă de Coronavirus vor renunța anul acesta la sărbătoarea pe care până acum o repsectau cu sfințenie. Decizia a fost luată din motivul de a nu supune riscului pe cei dragi, aceasta au relatat drochienii.
RODICA SOROCEANU locuitoare or. Drochia
Anual am respectat această tradiție, dar acum din cauza epidemiei stăm acasă. Renunțăm.
ANA PODGURSCHAIA locuitoare or. Drochia
Eu cred că din cauza pandemiei nu trebuie de mers nicăieri și de respectat distanța, de purtat măști. Aceasta nu este o glumă, este înfricoșitor, cu toții trebuie să ne păzim.
În zilele de 7 și 8 iunie, pe teritoriul cimitirului din Drochia se vor afla și angajații IP Drochia pentru a menține ordinea publică și a ține sub control situația ceea ce privește respectarea tuturor restricțiilor sanitare recomandate de Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică. Edila localității susține, că toți cetățenii trebuie să fie vigilenți în această perioadă.
NINA CERETEU primară or. Drochia
Poliția orășenească au comunicat că vor fi la maxim concentrați la cimitirul orășenesc. Vreau și prin intermediul dumneavoastră să, și va fi mai târziu difuzat un anunț la postul de televiune locală, ca oamenii care o să meargă la cimitir să fie foarte prudenți. Să respecte regulile ce țin de protecție, să fie echipați cu mască, mănuși. Să nu i-a băuturi, produse alimentare la cimitir. Din familie să meargă doar un membru, la un mormânt să nu fie mai mult de 3 persoane. Desigur, că nouă –APL-ului, Poliției ne va dificil să monitorizăm, ținând cont de faptul că cimitirul este mare, dar vreau să mă adresez către toți locuitorii orașului și oaspeții care vor veni la cimitir, să fie prudenți și responsabili pentru că suntem în plină pandemie, virusul nu a dispărut. Ca să nu ne trezim Doamne ferește după aceste zile de 7 și 8 iunie din nou în Stare de Urgență. Deja am fost preântâmpinați, că probabil vor fi reexaminate restricțiile care au fost relaxate și vor fi din nou aplicate.
Paștele Blajinilor a fost amânat pentru perioada de 7 și 8 iunie în aprilie, anul curent. Despre aceasta a anunțat Mitropolia Moldovei la o întâlnire cu șeful Statului, Igor Dodon.
